FCSB riscă depunctarea din cauza lui Gigi Becali! Ce a provocat conflictul cu FRF

Publicat: 10/05/2023, 17:43

Gigi Becali ajunge în fața celor de la Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal din cauza unor declarații oferite despre arbitra Iuliana Demetrescu, cea care a condus meciul FC Voluntari – CS Mioveni.

Secretarul General al FRF e cel care făcut plângere împotriva lui Gigi Becali. Recent, patronul FCSB a fost și-n fața Comisiei de Disciplină după ce i-a acuzat pe arbitri că „fac jocurile” anumitor echipe. A fost avertizat și amendat cu 5.000 de lei.

Conform regulamentului FRF, FCSB ar putea fi depunctată cu trei puncte. „Dacă fapta a fost săvârşită prin intermediul mass-media, sancţiunile vor fi: dacă autorul este oficial asimilat (finanţator, sponsor, alţii asemenea), acesta va fi sancţionat cu interzicerea oricărei activităţi legate de fotbal de la 6 la 12 luni la prima abatere; la fiecare abatere următoare, sancțiunea aplicată oficialului va fi stabilită prin dublarea sancțiunii aplicate anterior, iar clubul de care aparţine această persoană va fi sancţionat cu scăderea a 3 puncte din cele obţinute în campionatul în care participă echipa de categorie superioară” arată regulamentul.

FCSB riscă depunctarea din cauza lui Gigi Becali! Ce a provocat conflictul cu FRF

Ce spunea Gigi Becali despre Iuliana Demetrescu, pentru ProSport: „Am văzut meciul Voluntari – Mioveni. Arbitru a fost o femeie, cu sânii în vânt pe teren. Ați mai pomenit așa ceva? Asta ne mai trebuia. Unde se dezbracă ea înainte de meci? Ce este asta? Știu, așa este în vestul Europei, asta este moda, dar de ce trebuie să facem și noi așa? Du-te la fotbal feminin!”.

Cum i-a atacat Becali pe arbitri? „Am spus clar că nu mai fură nimeni și nu mai există corupție. Eu am făcut o glumă și am făcut o comparație cu declarațiile lui Băsescu. Am zis că nu pot fura ei câte puncte facem noi. A fost glumă. Dacă nu au înțeles gluma și au trecut-o ca jignire, e treaba lor”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când Hamas nu va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Imposibil prin lege pentru PENSIONARI. Decizia prin care se dă INTERZIS în România
Apare o nouă televiziune. Va fi un festival de filme și divertisment
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Mai mulți asteroizi potențial periculoși amenință planeta Marte
×